Si doare tot mai tare…
Posted by LAVINHA* | Filed under Uncategorized
E ciudat cum toţi alergăm după fericire. Deşi nici unul nu ştie cum arată fericirea. Ne izbim unii în alţii, we dirt our shoulders off and move on. O miscare repetată mecanic, simetrică şi continuă. Continuă. Eternă. Singurii martori ai fericirii trecătoare rămân cicatricele emoţionale. Puternice şi adânci. La fel de eterne ca gestul în sine.
As part of the healing process, I reminiscent. On the good days. And I wonder.. am I insane for not forgetting you? Are you some twisted obsession that I can’t seem to let go? Or are you simply the one. The one who’s never meant to be forgotten. Or lost.
As years go by, I find it hard to move on. To accept the betrayal. I still feel like it never happened.. like it’s all in my imagination and you’re actually the guy I fell in love with. It’s either denial. Or pure insanity… ‘Cause I can’t find a reason to why I still madly love you.
i like it ...